Dragilor, timp de patru zile, de joi şi până duminică, Editura ALL vine la Deva cu tot ce are mai bun: literatură, carte academică, manuale, carte şcolară şi pentru copii!
După cum ştiţi, în fiecare toamnă avem întâlnire cu iubitorii de carte din întregul județ Hunedoara, iar cei care ne primesc cu braţele deschise sunt gazdele noastre şi organizatorii de la Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva.
Anul acesta, cea de-a XIV-a ediție a Salonului Hunedorean al Cărții se desfășoară între 10 și 13 octombrie, în incinta Deva Mall, la etajul trei, în Salle d’Or, între orele 10:00 și 20:00.
Vă aşteptăm cu drag să răsfoiţi cele mai noi apariţii ale Editurii ALL, precum şi titlurile deja consacrate. Recomandarea noastră este cartea savuroasă a tinerei Alina Nedelea – Şoseaua Căţelu 42, un roman ajuns în finala Premiului Literar “Augustin Frăţilă” 2013.
63 de edituri sunt prezente la Salon în acest an, iar invitată de onoare este Editura Casa Radio din București, pentru a marca împlinirea a 85 de ani de la prima emisie a postului de radio România, București, la 1 noiembrie 1928. Vor fi prezente edituri cunoscute din țară și din județul Hunedoara, edituri care vor aduce în fața iubitorilor de lectură o importantă ofertă de carte, apariții editoriale de ultimă oră, precum şi e-book-uri, CD-uri sau DVD-uri.